Credinţa este ca o poartă către Dumnezeu. Fără ea parcă am fi pierduţi în deşert.

Dumnezeu ne iubeşte cel mai mult, pe fiecare dintre noi. El nu face diferenţe între noi şi, atunci când Îl rugăm, nu întârzie să ne sară în ajutor. Îi iubeşte şi îi ajută chiar şi pe cei care nu cred în El. Sunt oameni pe care Dumnezeu îi ajută, iar ei nu-şi dau seama de asta, spunând „Am avut noroc” sau „Aşa a fost scris să fie”.

Mai demult eram la şcoală, în pauză, şi un coleg mi-a cerut o brăţară. Când l-am întrebat de ce are nevoie de ea, el mi-a spus că strânge mai multe brăţări ca să-i poarte noroc la un examen. Mulţi dintre noi nu-şi dau seama că nu au nevoie de talismane sau alte obiecte ca să primească ajutor. Singurul care îi poate ajuta este Dumnezeu. El poate lumina mintea noastră.

De multe ori, oamenii se roagă pentru a primi tot felul de lucruri materiale, uitând să mulţumească apoi. Dacă nu primesc ce au cerut, ei spun că Dumnezeu nu este bun. Dar Dumnezeu nu este un duh al lămpii care să împlinească orice dorinţă. El ştie ceea ce este mai bine pentru noi şi are un scop pedagogic atunci când ne refuză ceva.

Un bun creştin, care îşi pune nădejdea în Tatăl ceresc, ştie să-I mulţumească, atât pentru cele bune, cât şi pentru cele rele care se întâmplă în viaţa lui. El nu-şi pierde credinţa în momentele grele, pentru că ştie că acestea vor trece.

Nu trebuie să ne fie teamă, nici să ne îndoim de Dumnezeu, pentru că El nu ne va părăsi niciodată.

Mihaela-Nicoleta ISTUDOR,

Clasa a VIII-a B,

Şcoala Nr. 87 din Bucureşti


Anunțuri