Viaţa…

Lasă un comentariu

„A contrui viitorul înseamnă a construi în prezent. Înseamnă a crea o dorinţă pentru ziua de azi. Un azi spre mâine, şi nu o realitate a unor acte care nu ar avea sens decât mâine. Pentru că dacă organismul viu se smulge din prezent, el moare. Viaţa, care este adaptare la prezent şi permanenţă, se întemeiază pe nenumărate legături, pe care cuvintele nu le pot cuprinde. Iar echilibrul legăturilor este întemeiat pe mii de echilibre. Dacă distrugi unul singur dintre ele […], viaţa va muri. Nu înţelege prin aceasta că nu aş vrea să schimbi nimic în viaţă. Dimpotrivă, poţi schimba totul. Dintr-un câmp părăginit poţi face o livadă de cedri […] Sămânţa aruncată (în acest scop – n.n.) va forma un echilibru pentru prezent.” (Antoine de Saint-Exupéry)

Enjoy life!

Nestatornicia lucrurilor pământeşti

Lasă un comentariu

1. Cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim.

2. Deşertăciunea deşertăciunilor, zice Ecclesiastul, deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni!

3. Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare?

4. Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna!

5. Soarele răsare, soarele apune şi zoreşte către loculul lui ca să răsară iarăşi.

6. Vântul suflă către miazăzi, vântul se întoarce către miazănoapte şi, făcând roate-roate, el trece neîncetat prin cercurile sale.

7. Toate fluviile curg în mare, dar marea nu se umple, căci ele se întorc din nou la locul din care au plecat.

8. Toate lucrurile se zbuciumă mai mult decât poate omul să o spună: ochiul nu se satură de câte vede şi urechea nu se umple de cât aude.

9. Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare.

10. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: „Iată ceva nou!”, acesta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.

11. Nu ne aducem aminte despre cei ce au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni  pe urmă, nicio pomenire nu va fi la urmaşii lor.

12. Eu, Ecclesiastul, am fost regele lui Israel în Ierusalim.

13. Şi m-am sârguit în inima mea să cercetez şi să iau aminte cu înţelepciune la tot ceea ce se petrece sub cer. Acesta este un chin cumplit pe care Dumnezeu l-a dat fiilor oamenilor, ca să se chinuiască întru el.

14. M-am uitat cu luare aminte la toate lucrările care se fac sub soare şi iată: totul este deşertăciune şi vânare de vânt.

15. Ceea ce este strâmb nu se mai poate îndrepta şi ceea ce lipseşte nu se mai poate număra.

16. Grăit-am în inima mea: Cu adevărat am adunat şi am strâns înţelepciune – mai mult decât toţi cei care au fost înaintea mea în Ierusalim -, căci inima mea a avut cu belşug înţelepciune şi ştiinţă.

17. Şi mi-am silit inima ca să pătrund înţelepciunea şi ştiinţa, nebunia şi prostia, dar am înţeles că şi aceasta este vânare de vânt,

18. Că unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa îţi sporeşte suferinţa.

(Vechiul Testament, Ecclesiastul, Cap. 1)

Căsătorie

2 comentarii

„O căsnicie bună este aceea în care fiecare îi încredinţează celuilalt rolul de paznic al solitudinii sale. Odată ce este acceptată realitatea că până şi între fiinţele omeneşti cele mai apropiate continuă să existe distanţe infinite, poate înflori o convieţuire doar dacă cei doi izbutesc să iubească depărtarea dintre ei, care îi îngăduie fiecăruia să-l vadă pe celălalt integral şi profilat pe un orizont vast.”  (Rainer Maria Rilke)

Enjoy life!

Citatul zilei

Lasă un comentariu

„De faptele altuia nu mă ocup şi nici avutul altuia nu mă interesează; nu vreau să mor pentru a cuceri pământuri; oricât ai fi de bogat, tot atât mănânci! Pot fi înţelept fără să am darul vorbirii şi îmi pot păstra onoarea fără să îndur neplăceri; toate acestea nu sunt decât deşertăciuni; îmi este de ajuns să mă simt bine.” (Eustache Deschamps)

Enjoy life!

Dumnezeu vs. stiinta

Lasă un comentariu

Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filosofie…
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare:

– Esti crestin, nu-i asa, fiule?
– Da, dle, spune studentul
– Deci crezi in Dumnezeu?
 – Cu siguranta
– Dumnezeu e bun?
– Desigur, Dumnezeu e bun.
– E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
– Da
– Tu esti bun sau rau?
– Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o  problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?

– Da, dle. As incerca.
– Deci esti bun.
– N-as spune asta.
– Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. – Dar Dumnezeu, nu…

Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.

El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?

Studentul tace.

– Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
– Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
– Pai…, da, spune studentul
– Satana e bun?

Studentul nu ezita la aceasta intrebare
– Nu
– De unde vine Satana?

Studentul ezita.

– De la Dumnezeu.

– Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
– Da, dle.
– Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
– Da

Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.

Din nou, studentul nu raspunde.

– Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?

Studentul se foieste jenat.

– Da
– Deci cine le-a creat?

Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?

Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
– Da, dle profesor, cred.

Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau.

– L-ai vazut vreodata pe Isus?
– Nu, dle. Nu L-am vazut.
– Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
– Nu, dle, nu l-am auzit.
– L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
– Nu, dle, ma tem ca nu.
– Si totusi crezi in el?
– Da.

Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
– Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
– Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.

Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.

– Dle profesor, exista caldura?
– Da
– Si exista frig?
– Da, fiule, exista si frig.
– Nu, dle, nu exista.

Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.

Studentul incepe sa explice.

– Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperature mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corps au material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.

– Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.

Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.

– Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
– Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?

– Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?

Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.

– Ce vrei sa demonstrezi, tinere?

– Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE  sa fie si ea gresita.

De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza.

– Gresite?

-Poti explica in ce fel?

– Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?   

– Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
– Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?

Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.

– Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predate studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?

Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.

– Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?

Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde.
Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?

Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.

La asta, studentul a replicat:

– Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina?

Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.

Albert Einstein a scris o carte intitulata Dumnezeu vs. stiinta in 1921

Pilda pescarului si afaceristului

Lasă un comentariu

Un om de afaceri american statea langa chei, intr-un mic sat mexican de
coasta, cand un pescar isi trage barca la mal. In barca erau cativa
pesti frumosi. Americanul il felicita pentru pestele prins si il
intreaba cat timp i-a luat sa-l pescuiasca.

– Foarte putin, a raspuns mexicanul.

– De ce nu stai mai mult pe mare sa prinzi mai mult peste ? a intrebat
atunci americanul.

– Mi-ajunge sa-mi intretin familia, i-a raspuns pescarul.

– Si ce faci in restul timpului ? a vrut sa stie omul de afaceri.

– Dorm pana tarziu, pescuiesc putin, ma joc cu copiii, imi fac siesta
impreuna cu nevasta-mea, in fiecare seara ma plimb prin sat, beau un
pahar de vin si cant la chitara cu prietenii. Domnule, am o viata plina
si sunt foarte ocupat, a incheiat pescarul.

– Uite, il ia peste picior americanul. Am studiat Economia la Harvard si
te pot ajuta. Ar trebui sa pescuiesti mai mult si cu banii pe care-i
castigi in plus sa-ti cumperi o barca mai mare. Cu ceea ce castigi de pe
urma barcii mai mari it i poti cumpara cateva barci si mai tarziu chiar
o flota de pescuit. In loc sa vinzi pestele prin intermediari, il poti
vinde direct la o fabrica, iar mai tarziu iti poti cumpara propria
fabrica de prelucrare a pestelui. Ai putea astfel controla produsul,
procesarea si distributia.
Va trebui sa pleci din sat, sa te muti in Mexico City, apoi la Los
Angeles si, mai tarziu, la New York, de unde iti vei conduce afacerea
tot mai infloritoare.

– Si cat va dura sa fac toate astea, senor ? intreaba pescarul.

– Vreo 15-20 ani, raspunde americanul.

– Si apoi ?

– Apoi vine partea cea mai buna, rase americanul. Iti vinzi afacerea si
devii foarte bogat ? Ai lua cateva milioane….

– Milioane, senor ? se mira pescarul. Si dupa asta ?

– Dupa asta te retragi din afaceri, te muti intr-un satuc de pescari pe
malul oceanului si te scoli tarziu, pescuiesti putin, te joci cu copiii,
iti faci siesta impreuna cu sotia, te plimbi seara prin sat, bei un
pahar de vin cu prietenii, cantati la chitara.

Dragostea si bunurile ei

Lasă un comentariu

1. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator.
2. Si de as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta, si de as avea atata credinta incat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
3. Si de as imparti toata avutia mea si de as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste.
4. Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste.
5. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul.
6. Nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar.
7. Toate le sufera, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda.
8. Dragostea nu cade niciodata. Cat despre proorocii – se vor desfiinta; darul limbilor va inceta; stiinta se va sfarsi;
9. Pentru ca in parte cunoastem si in parte proorocim.
10. Dar cand va veni ceea ce e desavarsit, atunci ceea ce este in parte se va desfiinta.
11. Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil; judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat, am lepadat cele ale copilului.
12. Caci vedem acum ca prin oglinda, in ghicitura, iar atunci, fata catre fata; acum cunosc in parte, dar atunci voi cunoaste pe deplin, precum am fost cunoscut si eu.
13. Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea si dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea.

(Intaia epistola catre corinteni a Sfantului Apostol Pavel, Cap. 13)

Older Entries

%d blogeri au apreciat asta: